Timp estimat de citire: 5 minute
Autobuzele au o istorie lungă și interesantă în Londra. Iată câteva informații care acoperă o selecție de fapte istorice, contemporane și ciudate despre acest sistem de transport faimos.
1. Există 8600 de autobuze în întreaga flotă, operând pe 700 de rute, care deservesc 19000 de stații de autobuz.
2. Din cele 8600, 2000 sunt autobuze hibride; 73 sunt electrice; iar cele 8 de pe ruta RV1 sunt alimentate cu hidrogen, emițând doar apă în aer.
3. În prezent, există trei rute de autobuze pur electrice: 312 în Croydon, 507 (între Victoria și Waterloo) și 521 (de la Waterloo la London Bridge).
4. Potrivit TfL (Transport for London), autobuzele din Londra transportă în jur de 6,5 milioane de pasageri pe zi. Este mai mult decât întreaga populație a Scoției.
5. Înființate inițial în 1829, primele autobuze aveau curse între Paddington și Bank. Transportau 22 de persoane și erau fost trase de trei cai.
6. Până în 1907, autobuzele din Londra erau pictate în culori diferite în funcție de traseu. Apoi, cineva a avut ideea de a folosi numere în loc de culori.
7. Autobuzul 24 a început să opereze între Pimlico și Hampstead Heath în cadrul Companiei Generale Omnibus (The General Omnibus Company) în 1911. Autobuzul 24 a fost supus doar unor modificări minore pentru a se potrivi sistemelor cu sens unic.
8. Autobuzul 25, care circulă între Oxford Circus și Ilford, este cel mai aglomerat din Londra. În 2015-2016 a transportat 19,4 milioane de pasageri.
9. Cel mai lung traseu de autobuz din Londra este X26 de la Heathrow la Croydon. Are o lungime de 38 de kilometri și durează mai mult de două ore pentru a străbate întreaga distanță.
10. Autobuzul de noapte N29, de la Trafalgar Square până la Enfield, are 73 de stații oficiale.
11. Există doar trei numere sub 300 care nu sunt utilizate pentru autobuzele din Londra: 218, 239 și 278.
12. Există o hartă online unde poți urmări fiecare autobuz din Londra în timp real.
13. Deși roșul este tradițional, au fost lansate culori speciale de două ori: pentru Jubileul de Argint al Reginei în 1977 și pentru Jubileul de Aur în 2012.
Dacă vrei să afli informații despre autobuzul turistic din Londra, citește articolul nostru despre acest subiect: Autobuzul turistic din Londra.
[Poză de pe Pixabay]